post-title Premieră la Teatrul Muzical: „Amor cu parfum de altadată”

Premieră la Teatrul Muzical: „Amor cu parfum de altadată”

Premieră la Teatrul Muzical: „Amor cu parfum de altadată”

Teatrul Muzical Nae Leonard îi invită pe galateni  la o nouă premieră şi anume „Amor cu parfum de altadată”, spectacol care va fi pus in scena sâmbătă, 9 aprilie, şi duminică, 10 aprilie, incepand cu ora 18.00.

PREMIERA MUZICAL

Scenariu şi regia piesei sunt semnate de Octavian Jighirgiu, dirijor va fi Nicolae Mantu, scenografia este asigurată de Daniela Drăgulescu, iar coregrafia aparţine binecunoscutului Edi Stancu. Solişti vor fi: Mariana Pisică, Cristina Vasopol/Cristina Ionaşcu, Luminiţa Vologa, Anton Mihail/Ionuţ Negrişanu, Valentin Vasopol/Adrian Mărginean.
Din distribuţia piesei fac parte actorii: Radu Horghidan, Paul Buţa, Isabela Oancea/Viorica Mărăndici, Maria Miron şi Mitică Belciugan. Sufleor va fi Claudia Colceriu. Anul acesta, Teatrul Muzical „Nae Leonard” sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţare, un prilej minunat pentru o retrospectivă muzicală.
„Am primit cu interes propunerea regizorului Octavian Jighirgiu, care inspirat de aerul patriarhal al zonei istorice în care îşi are sediul instituţia noastră, a iniţiat un spectacol de revistă în care reconstituie prin elemente specifice scenei, splendoarea unei epoci fascinante. Spectatorii noştri vor rememora sau descoperi (în funcţie de vârstă) farmecul muzicii din perioada interbelică: Zaraza, Aprinde o ţigară, Sărută-mă sunt câteva melodii cântate cândva de Cristian Vasile şi preluate astăzi de soliştii noştri. Nu lipsesc momentele şi scenetele comice ale „amorului cu parfum de altădată” precum şi tablourile coregrafice semnate de colaboratorul nostru de suflet, Edy Stancu. Vă invităm la teatru şi vă aşteptăm să redescoperim împreună „la belle epoque” din vremurile de altădată„, susţine Teodor Niţă, directorul general al Teatrului Muzical.

Altii au citit si...