Simturile animalelor nocturne, o expozitie inedita

La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi poate fi vizitaă expoziţia temporară „Simţurile animalelor nocturne”, manifestare care vine în faţa publicului gălăţean într-o prezentare inedită, deosebit de interactivă, ca o îmbinare dintre expunerea ştiinţifică şi cea a tehnologiei IT. Animalele nocturne sunt cele care au adoptat un comportament specific de viaţă,  caracterizat prin activitate în timpul nopţii, tocmai de aceea, ele ocupă nişe ecologice specifice şi diverse. Pentru a supravieţui în întuneric, natura le-a înzestrat cu simţuri uimitoare ori cu capacităţi inaccesibile oamenilor precum: ecolocaţie, comunicarea prin intermediul feromonilor sau vederea în infra-roşu. „Toate acestea, au trezit de-a lungul vremurilor curiozitatea oamenilor de ştiinţă şi, sperăm noi, vor suscita şi interesul publicului vizitator. Dorim ca această manifestare să atragă şi alte categorii de public – de exemplu mai mulţi elevi de liceu şi studenţi, care prin tematica şcolară, sunt direct interesaţi de subiectul expoziţiei”, a precizat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Practic, vizitatorii vor afla totul despre simţurile animalelor sau păsărilor, care au activitate nocturnă: văzul, auzul sau mirosul acestora. Cum vânează un leu noaptea, cum reuşeşte un iepure să se ferească în întuneric de animalele de pradă, cum se orientează în zbor liliacul sau cum îşi identifică bufniţele vânatul la lumina Lunii – sunt doar câteva din segmentele ştiinţifice abordate de muzeografii gălăţeni în acestă expoziţie. Partea interactivă joacă un rol important în prezentarea simţurilor animalelor în noapte. Trei ecrane multitouch – system, cinci tablete, o masă multitouch – system, un sistem special de lumini în cadrul vitrinei principale şi un senzor de tip Kinect care proiectează pe un ecran uriaş mişcările vizitatorului aflat în dreptul acestuia – constituie elementele IT care vor conecta publicul la tematica expoziţiei. „Faptul că vizitatorul simte că interacţionează cu exponatele, contribuie la o asimilare mult mai uşoară a cunoştinţelor. Modalitatea de prezentare a informaţiei şi elementele de interactivitate vin în întâmpinarea dorinţei profesorilor, ca mijloc ajutător de fixare a cunoştinţelor dobândite în şcoală”, a adăugat muzeografa Olga Mormocea – coordonatoarea expoziţiei. Expoziţia temporară „Simţurile animalelor nocturne” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi în perioada 12 iulie 2013 – 12 septembrie 2014.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola