Invitatie la Ora Pământului 2015, pe 28 martie, între 20:30 – 21:30

România lansează invitația la Ora Pământului, ajungând astfel la şaptea ediție în care încurajeaza indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să participe la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile.

Anul acesta vor fi stinse luminile pe 28 martie, la ora locală 20.30, alături de peste 7.000 de orașe din mai mult de 162 de țări, pentru a arăta din nou că protejarea naturii ne preocupă și că vrem mai multă determinare și acțiune concretă din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.
Anul 2015 este un moment de cotitură la nivel internațional în ceea ce privește politicile și angajamentele statelor din întreaga lume pentru a încetini încălzirea globală și a atenua impactul schimbărilor climatice. În decembrie vor avea loc negocierile finale între statele membre ONU privind țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră – principalul factor ce determină creșterea temperaturilor și alte probleme conexe de mediu. De aceea, Earth Hour are anul acesta o însemnătate și un rol aparte, pentru că poate canaliza vocea a două miliarde de susținători într-un scop comun esențial, de care depinde chiar supraviețuirea noastră pe această planetă: convingerea liderilor lumii că nu mai este timp pentru amânări sau justificări și că acum este momentul pentru asumarea unor ținte și a unor responsabilități ambițioase, pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm.
Provocarea din acest an este urmatoarea: „Dăruiește naturii din energia ta”. România a demonstrat în fiecare an că cetățenii ei sunt interesați de mediu din ce în ce mai mult și că sunt dispuși să se implice în activități durabile, că sunt dispuși să acționeze și la nivel individual sau în cercuri apropiate pentru a da un exemplu și altora că schimbarea comportamentului față de natură este posibilă și la îndemâna oricui.
De-a lungul celor șase ediții de până acum, peste 40 de orașe au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente și instituții întrerup iluminatul în mod simbolic și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării Earth Hour în România: Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.
Anul acesta mesajul și îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruiește naturii din energia ta”. Românii sunt invitati să stingă luminile în case și să iasă la o alergare nocturnă, la o tură cu bicicleta sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber.
La nivel de orașe, provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 28 martie cu un cros de amploare, pe un traseu prestabilit – Crosul Ora Pământului, unde să se adune toți cetățenii preocupați de natură și pasionații de alergare. Activitățile au rolul de a aduce oameni cu valori și interese similare împreună, să promoveze cauza de mediu odată cu orașe din întreaga lume si, în același timp, mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola